Alimentele pentru bebeluși, legumele, fructele, cerealele, carnea, peștele, ciupercile sălbatice, condimentele, inclusiv sarea și alte produse alimentare vor trebui să îndeplinească limite mai stricte de cadmiu și plumb înainte de a putea fi vândute în Uniunea Europeană, conform noilor norme care vor fi aplicate de la sfârșitul acestei luni. 

”Comisia a stabilit noi niveluri maxime pentru cadmiu și plumb într-o gamă largă de produse alimentare. Aceste măsuri vizează reducerea în continuare a prezenței contaminanților cancerigeni în alimente și pentru a face alimentele sănătoase mai accesibile”, anunță Comisia. Produsele care conțin cadmiu și plumb dincolo de noile limite, dar care au intrat pe piață înainte de intrarea în vigoare a noilor norme, pot fi vândute până la sfârșitul lunii februarie, cel târziu.

”Știm că o dietă nesănătoasă crește riscul de cancer. Decizia de astăzi își propune să pună consumatorii în prim-plan, făcându-ne alimentele mai sigure și mai sănătoase, așa cum ne-am angajat în cadrul planului european de combatere a cancerului”, a declarat comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides. 

Cadmiul și plumbul sunt metale grele care se găsesc în mod natural în multe produse alimentare, dar sub anumite limite nu sunt considerate periculoase pentru sănătatea umană. Potrivit Comisiei Europene, principalele surse de expunere la plumb și cadmiu, pentru nefumători, sunt alimentele.

Surse alternative: Reuters, Comunicatul Comisiei Europene.

Sursa foto: Dan Gold/Unsplash.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday