Antony Blinken, secretarul american de stat, a declarat Statele Unite vor susține Ucraina până când va obține ”succesul final. Kremlinul a căutat să-și etaleze superioritatea militară și a economiei. Acum, noi vedem exact opusul”. 

Oficialul a mai declarat că ”atunci când vine vorba despre obiectivele de război, Rusia eșuează și Ucraina reușește” și că strategia de a oferi armament Kievului și a impuse sancțiuni Moscovei ”dă rezultate reale”. A mai anunțat că SUA își vor relua prezența diplomatică la Kiev și a afirmat din nou că SUA nu se vor implica direct în război.

Lloyd Austina a spus că Washingtonul vrea să vadă ”Rusia slăbită până în punctul în care nu va mai putea provoca genul de acțiuni pe care le-a făcut în invadarea Ucrainei”.

”Într-un fel sau altul, Ucraina va fi acolo, iar la un moment dat Putin nu va mai fi”, a mai spus Blinken și pentru CNN, în urma vizitei în Ucraina. El și secretarul Apărării Lloy Austin s-au întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski, precum și cu miniștrii de Externe, de Interne și cel al Apărării din executivul ucrainean. 

Surse: CNN, Sky News

Sursa foto: Facebook Volodimir Zelenski

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday