Mai multe personalități politice franceze de stânga până la extrema dreaptă au cerut o anchetă parlamentară cu privire la informațiile conform cărora președintele Macron a participat la întâlniri secrete nedeclarate cu reprezentanții Uber, pe vremea când era ministrul Economiei în perioada 2014-2016. 

Atunci, liderul francez asigurase compania că a intermediat o “înțelegere” cu cabinetul socialist aflat la putere sub fostul președinte al Franței, François Hollande, și a ajutat în secret activitățile de lobby ale Uber în ciuda protestelor masive ale taximetriștilor francezi.

Dezvăluirile apar în “Dosarele Uber” – o colecție de 124 de mii de documente ale companiei făcute publice de către The Guardian, cu ajutorul Consorțiului Internațional de Jurnaliști de Investigație. În cadrul inaugurării unei noi fabrici de semiconductori în Crolles, o localitate din sud-estul Franței, Macron a fost întrebat de un jurnalist de la Le Monde despre ședințele cu oficialii Uber între 2014 și 2016.

Eram ministru și îmi făceam treaba”, a spus președintele, citat de The Guardian. Macron a susținut că întâlnirile sale cu liderii de afaceri au fost “întotdeauna oficiale” și au inclus membri ai personalului său. “Sunt mândru de asta. Dacă au creat locuri de muncă în Franța, sunt foarte mândru de asta și știi ce, aș face-o din nou”, a continuat șeful de stat, făcând referire la sprijinul oferit companiei Uber.

El a spus că noile investiții și promisiunea a 1.500 de noi locuri de muncă în Crolles se datorează întocmai faptului că, în mod similar, “în urmă cu câteva luni, și într-un mod confidențial – pentru că trebuie să păstrăm secretele companiilor – m-am întâlnit cu șeful GlobalFoundries, care este aici astăzi“.

Macron a mai precizat că, în calitate de președinte, a fost cel mai deschis lider global în ceea ce privește reglementarea giganților internetului. “Suntem prima țară care a reglementat platformele online, iar după aceea, am dus asta la nivel european.”

Președintele a mai declarat în fața jurnaliștilor că “este foarte greu să creăm locuri de muncă fără afaceri și antreprenori. Așa că voi continua să mă întâlnesc cu companii pentru a le convinge să investească în țara noastră și voi face tot ce pot pentru a deschide sectoare în care activitatea este blocată, pentru a crea locuri de muncă.”

Întrebat de ce se confruntă totuși cu critici puternice din partea coaliției de opoziție de stânga cu privire la afacerile cu Uber, el a spus “pentru că și-au pierdut ținta”, după care a adăugat: “Când crezi în dreptatea socială și egalitatea de șanse, trebuie să lupți ca tinerii din zone dificile să-și găsească locuri de muncă. Asta nu a fost niciodată lupta lor, dar este a mea”.

Astăzi, la prima ședință a noului Parlament francez, Danielle Simonnet de la partidul de stânga France Unbowed, a cerut o anchetă parlamentară și l-a criticat pe Macron, numindu-l “un ministru care a servit interesele unei platforme americane împotriva viziunii guvernului și a administrației franceze”. 

Secretarul de stat Olivia Grégoire i-a luat apărarea președintelui, susținând că Macron “s-a întâlnit Uber, dar și cu Netflix, Airbnb, Tesla și, mai aproape de casă, cu [companiile franceze] Doctolib, Backmarket. De ce? Pentru că aceste afaceri se află în centrul economiei de astăzi, în inima economiei secolului 21 și este o realitate că acolo se află oportunitățile de creștere și de creare a locurilor de muncă.”

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday