Tricoul purtat de Diego Maradona în meciul cu Anglia de la Cupa Mondială din 1986 a fost vândut la licitație pentru 9,28 milioane de dolari, sumă record pentru un echipament purtat de un sportiv.

Tricoul purtat de Diego Maradona în 1986 a fost vândut pentru suma de 9,28 de milioane de dolari, în cadrul unei licitații online a casei Sotheby’s. La finalul acelui turneu, Argentina a câștigat Cupa Mondială, iar Maradona a fost numit jucătorul turneului și a primit și trofeul de golgheter.

Tricoul s-a aflat în posesia fostului fotbalist englez Steve Hodge, care l-a primit chiar de la fostul căpitan al Argentinei după meciul de acum 36 de ani. Până să fie scos la licitație, la finalul lunii trecute, a fost expus la un muzeu din Manchester.

Diego Armando Maradona a murit în noiembrie 2020 în urma unui stop cardio-respirator, la vârsta de 60 de ani. În partida din sferturile Cupei Mondiale, disputată pe 22 iunie, a marcat de două ori. Primul gol l-a înscris cu mână, însă a rămas valabil, iar pentru cel de-al doilea, a luat mingea de la jumătatea terenului și a driblat cinci adversari. Prima reușită a rămas cunoscută drept ”Mâna lui Dumnezeu”, iar cea de-a doua ”Golul Secolului”.

Sursă alternativă: Reuters

Sursa foto: Twitter Sotheby’s

Folosim cookies