Forbes realizează anual clasamentul celor mai puternice femei din lume. Cinci dintre ocupantele primelor zece poziții provin din lumea politică.

Primul loc este ocupat de Angela Merkel, Cancelarul Germaniei, prima femeie cancelar din istoria Germaniei. A fost aleasă în funcție în noiembrie 2005 de către parlamentul german și se află acum la al patrulea mandat, început în martie 2018. 

Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, se află pe locul al doilea. A administrat Fondul Monetar Internațional din 2011 până la mijlocul anului trecut, când a devenit prima femeie care a preluat șefia BCE. 

Kamala Harris, vicepreședinta aleasă a Statelor Unite ale Americii se clasează pe locul trei. Odată cu oficializarea numirii lui Joe Biden drept noul Președinte al SUA, Harris va deveni prima femeie care va prelua funcția de vicepreședinte. În 2010, a devenit prima femeie de origine afro-americană care a ocupat postul de Procuror General al SUA.

Pe locul patru se află Ursula von der Leyen, prima femeie președintă a Comisiei Europene, post pe care-l ocupă din iulie 2019. Înainte, a fost ministrul german al Apărării. Este o figură centrală în sistemul negocierilor dintre Marea Britanie și UE în ceea ce privește acordul post-Brexit.

Dacă primele patru locuri sunt ocupate de femei din lumea politică internațională, pe locul cinci se află Melinda Gates, soția lui Bill Gates. Împreună cu soțul său, a fondat în 2000 o organizație caritabilă care le poartă numele și care astăzi este cea mai puternică din lume.

Următoarele cinci poziții sunt ocupate de către Mary Barra (director executiv al General Motors), Nancy Pelosi (președinta Senatului SUA), Ana Patricia Botin (președinta băncii Santander), Abigail Johnson (miliardară) și Gail Boudreaux (om de afaceri). Alte personalități cunoscute ce se regăsesc în top sunt: Kristalina Georgieva (locul 18 – șefa FMI), Oprah Winfrey (locul 20), Regina Elisabeta a II-a (locul 46), Rihanna (locul 69), Beyonce (locul 72) sau Taylor Swift (locul 82).

Clasamentul complet Forbes al celor mai influente femei în 2020.

Surse foto: Facebook personal/Twitter.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday