Articolul integral, din The Washington Post

“Mergeți pe mâna științei!” a fost un apel trâmbițat în ultimul an și asta a făcut și Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), când a recomandat, săptămâna trecută, ca persoanele care au fost complet vaccinate să nu mai poarte măști. Știința arată că vaccinurile funcționează. Anunțul CDC ridică însă o altă întrebare: De unde știm cine a fost vaccinat și cine nu? Este timpul să găsiți un răspuns la această întrebare.

În esență, anunțul CDC lasă rezolvarea problemei pe încredere și onoare. Dar să ne bazăm pe încredere nu este cea mai bună idee într-o Americă atât de divizată. Certificatul de vaccinare al CDC pur și simplu nu are suficientă autoritate. Casa Albă a insistat că Administrația Biden nu va impune stetelor un “pașaport” federal de vaccinare. Soluțiile care au luat forma până acum sunt dispersate, iar publicul este confuz. Se pare că fiecare decide cui permite să îi treacă pragul.

Un tip de certificat de vaccinare individual ar avea o utilitate reală, pentru a evita haosul complet, mai ales în sfera digitală. Dacă statele sau întreprinderile private dezvoltă astfel de certificate, așa cum este acum cazul New Yorkului, de exemplu, guvernul federal ar trebui cel puțin să elaboreze standarde comune, la fel ca la dosarele medicale electronice. Acest lucru este important pentru interoperabilitate dar și pentru protejarea confidențialității datelor personale.

Guvernatorii republicani din Florida și Texas au interzis utilizarea certificatelor de vaccinare anti-Covid, iar legislativul din Alabama a votat, luni, împotriva impunerii oricărei dovezi care să ateste vaccinarea anti-Covid pentru acces în firme, școli sau pentru a participa la evenimente. Alte state din SUA sunt pe care să facă același lucru.

Dar pentru activitățile zilnice, un certificat de vaccin are mai multe beneficii decât dezavantaje. Acceptăm necesitatea detectoarelor de metale în aeroporturi, acceptăm obligativitatea airbag-urilor și centurilor de siguranță la mașini, acceptăm că vaccinarea este necesară pentru unitățile de învățământ si că restaurantele pot cere celor care iau masa o ținută obligatorie. Înțelegem că, atunci când conducem, barele de protecție de pe marginea drumului și marcajele benzilor au fost puse acolo pentru binele nostru. Dovada vaccinării ar trebui privită ca o altă modalitate prin care indivizii și societatea pot valida un spațiu public sigur, la fel ca în cazul trecerilor de pietoni. 

Ar fi înțelept să nu facem din certificatele de vaccinare un obstacol în calea activităților protejate constituțional, cum ar fi o demonstrație publică sau activitățile unor culte religioase. De asemenea, ar fi îngrijorător dacă aceste certificate ar fi utilizate greșit, drept un instrument de stigmatizare.

Al doilea pas îl reprezintă călătoriile la nivel global. Uniunea Europeană, Marea Britanie, Israel și Canada lucrează deja la pașapoarte de vaccinare. SUA ar trebui să găsească o modalitate de a le oferi cetățenilor vaccinați mobilitate deplină în lumea post-pandemică. Avem pașapoarte pentru a ne deplasa în străinătate, de ce nu putem avea și un certificat de vaccinare?

Da, toată această planificare complicată ar fi trebuit să înceapă acum mai bine de un an, când a izbucnit pandemia. Următorul moment oportun este să înceapă acum.

Board-ul Editorial The Washington Post

Foto: Scaliger | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday