The Times scrie că măsura ar urma să intre în vigoare săptămâna viitoare, după mai multe săptămâni în care consilierii științifici l-au avertizat pe premierul Boris Johnson că noul val epidemic se răspândește mult prea repede și nu va putea fi stopat fără măsuri mai stricte.

Premierul este așteptat să țină luni o conferință de presă pentru a anunța noile măsuri (care, potrivit informațiilor, ar urma să intre în vigoare miercuri). În acest scenariu, majoritatea activităților vor fi suspendate, cu excepția magazinelor esențiale, a creșelor, școlilor și universităților (dar acestea din urmă funcționează doar on-line).

Sunt în discuție fie restricții regionale mai aspre,  fie introducerea unor limitări de circulație la nivel național. Potrivit jurnaliștilor britanici, membrii cabinetului sunt în favoarea acestei ultime variante. „Datele sunt foarte rele. Vedem coronavirusul crescând în toată țara și spitalele se luptă să facă față. A existat o schimbare în poziția noastră”, a spus un oficial sub protecția anonimatului, pentru The Times. 

Jonathan Van-Tam, epidemiologul-șef adjunct pentru Anglia, i-a avertizat pe miniștri joi că virusul a scăpat de sub control.  Un membru al Grupului consultativ științific pentru situații de urgență (SAGE) al guvernului a precizat sâmbătă că „virusul acționează la toate grupele de vârstă”.

Marea Britanie raporta ieri 24.405 de noi cazuri de coronavirus și 274 de decese. Numărul total al cazurilor de COVID-19 este acum de 989.745.

Și alte țări europene au impus carantina, pe fondul creșterii majore a noilor cazuri. Belgia, Franța, Spania, Germania și Italia au anunțat măsura carantinării în ultima săptămână.

Surse alternative: The Times, Reuters, SkyNews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday