Raportul, redactat de Francesco Zambon, cercetător al OMS și de alți 10 colegi din Europa, a fost finanțat de guvernul din Kuweit cu scopul de a furniza informații țărilor care nu fuseseră încă afectate de pandemie.

Numit ”O provocare fără precedent: primul răspuns al Italiei la Covid-19”, documentul a fost publicat pe site-ul OMS pe 13 mai, însă a doua zi a fost scos de pe site, anunța The Guardian în august. OMS nu a oferit explicații pentru eliminarea raportului, însă a precizat săptămâna trecută că ”conținea inexactități și neconcordanțe”.

Documentul ar fi fost înlăturat la cererea lui Ranieri Guerra, director general adjunct al OMS pentru inițiative strategice. Guerra a fost directorul general pentru sănătatea preventivă în Ministerul italian al Sănătății între 2014 și 2017 și, în această calitate el a fost responsabilul cu actualizarea planului de pandemie conform noilor norme stabilite de OMS și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC). Guerra se numără printre oamenii de știință din grupul de lucru Covid-19 al guvernului italian.

Raportul de 102 pagini arăta că planul pandemic al Italiei nu a fost actualizat din 2006 și că, din cauza nepregătirii, răspunsul inițial din partea spitalelor a fost „improvizat, haotic și creativ”. 

”Raportul nu a criticat guvernul italian, dar a evidențiat că vechiului plan de pandemie a fost doar reconfirmat și nu a fost actualizat în 2017. Echipa a verificat amănunțit acest lucru și a constatat că toate planurile care au venit după 2006 au fost doar copiate și lipite, nu s-a schimbat niciun cuvânt sau virgulă în text”, a spus Zambon.

Zambon mai susține că, cu o lună înainte de publicare, a trimis o schiță a constatărilor către Guerra, care i-a arătat-o și ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza.

E-mail-urile primite în luna mai de Zambon de la Guerra și Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa (care a scris și introducerea documentului) par să indice o înțelegere cu Ministerul italian al Sănătății pentru ascunderea raportului, conform The Guardian.

Acest document este un element crucial în anchetele penale desfășurate de procurorii din Bergamo care încearcă să dovedească neglijența autorităților. Provincia Lombardia a fost cea mai afectată în timpul primului val al pandemiei.

OMS este acuzat că ar fi blocat până acum toate încercările procurorilor italieni de a audia cercetătorii implicați în realizarea raportului, solicitându-le să ”urmeze canalele diplomatice” și să ceară audierile prin intermediul Ministerului de Externe.

„Când am primit prima citație, am raportat-o ​​la biroul juridic al OMS și, la scurt timp, au răspuns că nu pot merge, fiind protejat de imunitate, în ciuda faptului că am vrut să merg, deoarece aveam ceva de spus”, a spus Francesco Zambon pentru The Guardian. 

Zambon a mai spus că Guerra l-a amenințat cu concedierea dacă nu modifică partea textului referitoare la planul depășit și a adăugat că OMS nu a demarat nicio anchetă internă cu privire la amenințări, în ciuda faptului că a informat conducerea instituției.

The Guardian a solicitat un punct de vedere din partea OMS, care a spus: ”În prezent lucrăm cu guvernul italian pentru a clarifica problema (…). Înțelegem că emiterea și eliminarea ulterioară a raportului au provocat confuzie și în consecință ne-am actualizat procedurile de publicare.”

Ministerul Sănătății din Italia a negat orice implicare: ”Din câte știm, acesta nu este un document oficial al OMS și nu a fost trimis niciodată Ministerului Sănătății”. 

Dacă procurorii din Bergamo constată că Italia nu a reușit să-și actualizeze planul de pandemie, atunci toți miniștrii sănătății și premierii începând cu 2013 riscă să ajungă în instanță. 

Până acum procurorii i-au audiat pe prim-ministrul, Giuseppe Conte și pe ministrul Sănătății, Roberto Speranza. 

Sursa: The Guardian.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday