Novak Djokovic (2 ATP) scrie pe Twitter că deși a fost inclus automat în tragerea la sorți pentru Indian Wells și Miami Open “știu că este puțin probabil să pot călători în SUA. Centrul pentru Controlul Bolilor a confirmat că regulile de intrare în țară nu se vor schimba, așa că nu voi putea juca în State“.

 

Potrivit condițiilor de intrare în SUA stabilite la recomandarea CDC, persoanele care nu sunt cetățeni americani trebuie să prezinte dovada că sunt vaccinați cu schema completă împotriva Covid-19.

Sârbul nu este vaccinat împotriva coronavirusului, motiv pentru care a fost expulzat din Australia pe 16 ianuarie și de atunci a mai participat la un singur turneu, Dubai Tennis Championships, la sfârșitul lunii februarie.

Astfel, a pierdut poziția de lider în ierarhia ATP în detrimentul rusului Daniil Medvedev. Rusul a pierdut finala Australian Open în fața lui Rafael Nadal, același care l-a eliminat și în semifinale la Acapulco, Mexic.

Rafael Nadal ocupă locul 4 în clasamentul ATP și este primul jucător din istorie care a câștigat 21 de turnee de Grand Slam, deși la începutul anului Novak Djokovic era creditat că va obține această performanță.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday