Eugen Pîrvulescu este acuzat că, prin prisma funcțiilor deținute, și-a folosit influența pentru a-i convinge pe membrii comisiilor de concurs din cadrul Serviciului Ambulanță Teleorman să-i trimită subiectele care urmau să fie date la concursurile pentru posturile de asistenți medicali și șoferi pe ambulanță.
DNA arată că acest lucru s-a întâmplat “în mod repetat”, în perioada 28 mai – 20 iunie 2021.
Astfel, după ce a obținut subiectele (care aveau caracter confidențial), Pîrvulescu le-ar fi divulgat, prin intermediari, la doi dintre candidații care urmau să participe la concurs. De asemenea, mai precizează procurorii, Pîrvulescu le-a cerut membrilor comisiei să favorizeze anumiți candidați și la proba de interviu, după ce ar fi trecut examenul scris. În final, concursul respectiv nu s-a mai ținut, fiind întrerupt de procurorii anticorupție.
Astfel, senatorul este acuzat de următoarele fapte:
- folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
- divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.