Președintele Senatului s-a întâlnit la Bruxelles cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Franz Timmermans, iar în comunicatul de presă transmis după întâlnire acesta susține că i-a transmis oficialului european că Mecanismul de Cooperare și Verificare trebuie ridicat.
Joi, 28 iunie 2018, preşedintele Senatului României, dl Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere la sediul Comisiei Europene cu dl Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene. Întrevederea a fost prilejuită de prezența dlui Călin Popescu-Tăriceanu la Bruxelles, cu ocazia participării sale la „Reuniunea informală a liderilor de partide reprezentate în Grupul ALDE din Parlamentul European”.
Cei doi oficiali au discutat despre Mecanismul de Verificare și Cooperare, despre riscurile pentru democrație și încălcările drepturilor și libertăților cetățenilor generate de protocoalele dintre Serviciul Român de Informații și instituții din Justiție, respectiv despre necesitatea respectării deciziilor Curții Constituționale.
Președintele Senatului a prezentat pe larg efectele negative generate de protocoalele dintre Serviciul Român de Informații și instituțiile din Justiție: atât din perspectiva deturnării luptei anti-corupție, cât și din perspectiva derapajelor în protecția drepturilor și libertăților cetățenilor și a dreptului fundamental la un proces echitabil. Dl Călin Popescu-Tăriceanu și-a exprimat încrederea că va exista, din partea Comisiei Europene, un mesaj public de condamnare a protocoalelor.
Parafrazând metafora alergătorului de maraton care mai are doar 100 m până la linia de final, menționată de prim-vicepreședintele Comisiei Europene cu ocazia vizitei sale la București de la 1 martie a.c., dl Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat: ”România s-a înscris într-un maraton și de fiecare dată când s-a apropiat de linia de final s-au schimbat regulile și a trebuit să o luăm de la capăt. Am început cu patru recomandări și acum avem 12. Prin urmare am alergat de trei ori maratonul și ni se cere să mai alergăm o distanță suplimentară. Pe de o parte, cred că mecanismul riscă să devină ineficient, iar pe de altă parte, cred că a sosit timpul să recunoaștem că MCV-ul și-a îndeplinit scopul și să fie ridicat.”
Înaltul demnitar român a arătat faptul că Parlamentul, ca for legislativ și reprezentativ suprem, este instituția care are legitimitatea și responsabilitatea de a acționa pentru a se asigura că astfel de practici nedemocratice nu se vor mai repeta, respectiv să adopte legi care asigură independența Justiției și respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor. În acest context, a subliniat faptul că modificările legislative în domeniul justiției, inclusiv modificarea Codurilor Penale, vor fi puse în acord cu deciziile Curții Constituționale a României, cu directivele europene referitoare la prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil, precum și cu recomandările Comisiei de la Veneția.
Președintele Senatului și-a exprimat totodată îngrijorarea față de amânarea de către Președintele Klaus Iohannis, și în fapt refuzul său, de a pune în practică decizia recentă a Curții Constituționale, ceea ce reprezintă un semnal negativ pentru susținerea statului de drept și ordinii constituționale.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.