Știri verificate
Peste 5.700 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, eliberate în primele două luni ale anului, în creștere cu 6% față de aceeași perioadă din 2020. Peste două treimi sunt pentru zona rurală.
INS: Managerii firmelor românești estimează o creștere a activității în industria prelucrătoare, construcții și comerțul cu amănuntul, cel puțin până la începutul verii, dar spun că acest avans vine însoțit și de o creștere a prețurilor.
-
România a înregistrat a patra cea mai mare creștere a costului orar cu forța de muncă (8,7%) în ultimul trimestru din 2020. Media UE a fost de 3,3%.
Japonia a înregistrat în 2020 o cădere economică de 4,8%, prima recesiune din ultimii 11 ani. În a doua parte a anului economia a revenit puternic, dar nu a putut recupera integral șocul restricțiilor epidemice.
Numărul românilor care au mers cu trenul s-a înjumătățit în al doilea trimestru al anului, ca în majoritatea statelor europene. Nivelul a continuat să scadă și după perioada carantinelor din primăvară, când volumul călătorilor scădea cu 20% în UE.
Consumul gospodăriilor din UE (real pe cap de locuitor) a scăzut cu 2,9%, în primele trei luni ale acestui an, cel mai mare declin de când se înregistrează acest indicator.
-
Salariul mediu net pe economie a ajuns la 3.179 de lei, în luna mai, pe fondul reducerii activității și unor dificultăți la încasarea facturilor. Creșteri de până la 20% în industria petrolieră (față de aprilie) și de 3-5% în Învățământ și Sănătate.
