Știri verificate
Trei cetățeni moldoveni au murit în urma cutremurelor din Turcia. Este vorba de o femeie în vârstă de 36 de ani și doi copii, membri ai aceleiași familii, care se aflau în Hatay.
Veniturile medii ale unei familii din România au crescut în anul pandemiei cu 426 de lei, până la 5.216 lei/lună, în timp ce cheltuielile medii au crescut cu 280 de lei, până la 4.372 de lei/lună.
-
Protocolul specific privind decesele pacienţilor cu coronavirus a fost schimbat. Înhumarea se va efectua cu sicriul sigilat, iar ritualurile cultului de care aparține persoana pot fi oficiate. Bolnavii pot beneficia, la cerere, de asistență religioasă.
Timiș. Autoritățile anunță că a început vaccinarea anti-Covid în cabinetele medicilor de familie. Cei imunizați în acestea nu trebuie să se programeze pe platforma electronică.
