Informațiile furate includ numere de telefon, nume, adrese fizice, numere de securitate socială și informații despre permisele de conducere, conform Vice. Potrivit Motherboard, vânzătorul  menționează în postarea de pe forumul ilegal că datele provin de pe serverele T-mobile și spune că a compromis mai multe servere legate de T-Mobile. “T-Mobile SUA. Informații complete despre clienți”, scrie vânzătorul în postare, potrivit sursei citate.

Pentru o parte a datelor, respectiv 30 de milioane de numere de securitate socială și permise de conducere, cere șase bitcoins, în valoare de aproximativ 274.000 de dolari, iar despre restul datelor, spune că le oferă separat, în mod privat.

La scurt timp după postarea anunțului, vânzătorul a precizat că a fost scos de pe servere, dar susține că a făcut o copie de rezervă. ”Cred că au aflat deja de atac, pentru că am pierdut accesul la o parte din servere. Am făcut copii de rezervă în mai multe locuri”, a scris vânzătorul, potrivit Motherboard.

Un purtător de cuvânt al T-mobile a declarat că compania este ”conștientă de revendicările făcute într-un forum subteran” și ”investighează în mod activ validitatea acestora”.

“Nu avem informații suplimentare de împărtășit în acest moment”, a mai spus reprezentantul T-mobile. T-Mobile a refuzat în mod repetat să răspundă la întrebările ulterioare cu privire la amploarea atacului.

Surse alternative: Business Insider, Vice

Foto: Filipfoto25 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday