Televiziunea suedeză a prezentat imagini cu tancuri și blindate debarcate de pe feribot, printre rulote de vacanță, căci deși o destinație turistică importantă, Insula Gotland mai este supranumită și Portavionul din Marea Baltică, datorită poziției sale strategice. Autoritățile suedeze nu fac un secret din faptul că vor să transmită un mesaj puternic Rusiei, dar precizează că desfășurarea de forțe nu are legătură cu situația din Belarus.

În același timp, patru corvete suedeze și un căutător de mine finlandez au început exerciții în jurul insulei, pe care a aterizat și un avion al forțelor speciale americane. La nord, în Zona Arctică, aviața norvegiană patrulează alături de bombardierele strategice americane B-52.

Patru nave de război rusești au fost reperate marți în apropierea apelor teritriale ale Letoniei, care, spre deosebire de Suedia, este țară membră NATO. 

În Marea Baltică se desfășoară în aceste zile, în paralel, exerciții militare atât ale Rusiei, cât și ale Alianței Nord Atlantice, în ceea ce specialiștii numesc cea mai mare desfășurare de forțe din regiune din ultimii 30 de ani.

Sursa: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday