Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de mai mulți suspecți, în legătură cu demersurile făcute la angajarea fictivă a două persoane la primăria comunei Vatra Moldoviței, județul Suceava, în scopul de a le detașa, cu încălcarea prevederilor legale, la Administrația Bazinală de Apă (A.B.A) „Prut-Bârlad”.

Este vorba despre detașarea Simonei Iancu, fosta chelneriță din reportajul Recorder angajată pe un post de inginer, și despre Stelian Mețler, un pensionar în vârstă de 69 de ani, despre care presa locală din Iași a scris că a fost angajat prin detașare la Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani. Cei doi au fost și ei puși sub urmărire penală.

Concret, procurorii au dispus începerea urmării penale a primarului comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, a viceprimarului Gabriel Niga, cu atribuții de primar la data faptei, a secretarului general al primăriei comunei, Ana Boca pe care îi acuză de abuz în serviciu. Totodată, a fost demarată urmărirea penală pentru abuz în serviciu a directorului Administrației Bazinale de Apă (A.B.A) „Prut-Bârlad”, Petru Avram.

Procurorii arată în ordonanță ca la data de 16 decembrie 2020, Iancu Simona-Elena a fost numită în funcția de administrator public în cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei Vatra Moldoviței, iar la data de 22 decembrie 2020, din acea funcție, a fost detașată ca inginer în cadrul ABA „Prut-Bârlad” Iași.

DNA arată că angajarea Elenei Simona Iancu la Primăria comunei Vatra Moldoviței ar avea un caracter fictiv, iar cei trei suspecți, primarul, secretara generală a comunei și directorul ABA „Prut-Bârlad”, dar și beneficiara demersurilor ar fi știut de la început că aceasta din urmă nu va activa în cadrul Primăriei, că angajarea acesteia ar fi doar rezultatul unor favoruri și că ar servi doar ca bază aparent legală pentru promovarea, prin detașare, în funcția urmărită de la început, respectiv cea din cadrul ABA „Prut-Bârlad” Iași. Simona Iancu nu ar fi desfășurat nici măcar o oră de muncă la primărie, iar documentele necesare angajării acesteia la primărie fie ar lipsi, fie ar fi fost întocmite retroactiv și fără respectarea normelor legale. În plus, aproape simultan cu angajarea ar fi început demersurile pentru detașare, în condițiile în care experiența ori capacitatea profesională a acesteia nu aveau nimic în comun cu postul ocupat la primărie și nici cu cel pentru care a solicitat detașarea la ABA ”Prut-Bârlad”.

Printr-o schemă similară, Stelian Mețler a fost angajat la data de 22 iunie 2020 într-o funcție de personal contractual la Primăria comunei Vatra Moldoviței, iar la data de 1 iulie 2020, din acea funcție, a fost detașat pentru șase luni ca inginer în cadrul ABA „Prut-Bârlad” Iași. Mai mult, după detașare, directorul Avram Petru ar fi dispus delegarea lui Mețler Stelian la un alt compartiment față de cel pentru care se aprobase detașarea, pentru a-i asigura confortul profesional dorit. După cele șase luni prevăzute în contract, detașarea avea să fie prelungită.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday