Update: Cele 60 de persoane aflate la parterul clădirii au fost evacuate. Nimeni nu este rănit sau expus la fum. 

Suprafața incendiată este de aproximativ 500-600 de metri pătrați, la nivelul acoperișului. Clădirea nu este inundată cu fum.

La moment, arderea se manifestă doar la nivelul acoperișului, potrivit DSU. Echipele de salvatori procedează la evacuarea celor 60 de persoane care se află la parterul imobilului.

Pentru asigurarea misiunii medicale de transport și relocare a persoanelor evacuate a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Suceava.

Departamentul pentru Situații de Urgență informează că nu au fost înregistrate victime până în acest moment și că se desfășoară acțiuni de verificare în toate încăperile, pentru a nu fi persoane suprinse de incendiu.

Intervin la fața locului șase autospeciale de stingere, o autoscară de intervenție la înălțime, nouă echipaje medicale de prim-ajutor, o unitate de terapie intensivă mobilă și o ambulanță pentru victime multiple. Sunt mobilizați peste 70 de pompieri.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday