Casa Albă precizează că din noiembrie, persoanele care călătoresc în SUA vor trebui să prezinte dovada vaccinării cu schema completă la îmbarcarea în avion: “Din noiembrie, cetățenii străini care zboară în Statele Unite vor trebui să fie complet vaccinați, fiind nevoie să prezinte dovada vaccinării înainte de a urca într-un avion cu destinația SUA”. Sky News scrie că la îmbarcare va fi nevoie și de un test negativ Covid realizat cu 72 de ore înaintea zborului. Cei cu schema completă de vaccinare nu vor mai trebui nici să stea în carantină la intrarea în SUA.

Statele Unite au impus pentru prima dată restricții de călătorie pentru cetățenii străini în luna martie 2020, când țările lumii luau primele măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului. În urmă cu 18 luni, Administrația Trump adopta o măsură prin care numai cetățenii americani, cei cu pașaport american sau posesorii de cărți verzi mai puteau reveni în SUA din UE sau UK. Astfel, în acest moment, Statele Unite interzic accesul în țară pentru persoanele care în ultimele 14 zile au fost în Marea Britanie, în numeroase state din Europa, în China, India, Africa de Sud, Iran și Brazilia. 

Potrivit BBC, restricțiile au fost modificate la cererea industriei turismului și a celei a transportului aerian, pentru sezonul de iarnă care debutează cu Ziua Recunoștinței, sărbătorită în acest an pe 25 noiembrie.

Atât BBC, cât și CNN notează că este prima măsură luată de Administrația Biden de după conflictul cu Franța, izbucnit pe tema dotării Australiei cu submarine nucleare. După ce Australia a reziliat contractul cu Franța, optând pentru o înțelegere cu Marea Britanie și SUA, diplomația franceză și-a rechemat în țară ambasadorii din Australia și SUA.

UE a exclus încă din vară SUA de pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. În luna august, președintele Comisiei Europene făcea apel la liderii americani să ridice și ei restricțiile. Ursula von der Leyen declara atunci: “Insist pentru reguli comparabile în ambele direcții”.

Surse alternative: CNN, BBC, Sky News.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday