Analiza testului realizat de China în această vară, când o rachetă hipersonică a făcut înconjurul Pământului la o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului, lovind apoi “cu destul de mare acuratețe” o țintă tot din China, i-au pus pe militarii americani pe gânduri.
“O astfel de rachetă pare să fie o armă de unică folosință, în opinia mea”, a declarat generalul John Hyten, în cadrul unui interviu pentru CBS News, precizând însă că alte sute de lansatoare de rachete (silozuri) pe care China le construiește ar putea oferi în viitor guvernului de la Beijing capacitatea de a lansa un atac nuclear surpriză asupra SUA.
Oficialul american a mai spus că, în condițiile actuale, în care SUA a efectuat doar nouă teste cu rachete hipersonice în ultimii cinci ani, iar China a lansat sute de proiectile și a dezvoltat deja și o armă hipersonică cu rază medie de acțiune, Pentagonul nu reușește să țină pasul cu Beijingul în tehnologia necesară dezvoltării unor astfel de arme. Hyten recunoaște că SUA au nevoie de câțiva ani pentru a ajunge la capacitățile actuale ale Chinei.
Rachetele hipersonice testate de China în această vară sunt dezvoltate special pentru a trece de sistemul de apărare american. Spre deosebire de rachetele intercontinentale, care au o traiectorie circulară (în formă de parabolă), rachetele hipersonice ajung doar până la marginea atmosferei (100 km altitudine). Ele sunt purtate apoi oriunde în lume de un vehicul (glide) care alunecă pe atmosferă și eliberează apoi o rachetă dirijabilă, care poate poate zbura la altitudini foarte joase, cu viteză mare și traiectorie impredictibilă, fiind aproape imposibil de interceptat.
Sursa: CBS News
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.