Agenția Medicamentului din SUA (FDA) a aprobat sâmbătă al treilea vaccin, ceea ce va face disponibile câteva milioane de doze, suplimentar, în câteva zile. Johnson & Johnson nu este însă un vaccin ARNmesager, ci unul clasic, bazat pe un adenovirus ameliorat. Se face o singură dată, fără rapel, nu presupune condiții speciale de păstrare, iar în testele clinice a dovedit o eficență împotriva coronavirusului de 72%. Johnson & Johnson a depus documentația vaccinului său și la Agenția Europeană a Medicamentului (pe 16 februarie) și este de așteptat ca aprobarea acestuia pentru piața europeană să vină în câteva zile.

Modul în care acționează vaccinurile J&J și Oxford/AstraZeneca este diferit de cele Moderna și Pfizer. Cercetătorii au adăugat gena pentru proteina spike a coronavirusului într-un alt virus ameliorat, numit Adenovirus 26. Spre deosebire de AstraZeneca, care a folosit pentru vaccinul său un adenovirus recoltat de la cimpanzei, J&J a preferat un adenovirus uman.

Adenovirusurile sunt virusuri comune (de regulă un virus care provoacă răceala, ameliorat) în interiorul căruia se introduce doar codul genetic al proteinei Spike, nu tot codul coronavirusului. Odată vaccinul injectat, celula umană descompune unele proteine ​​în fragmente, pe care le prezintă apoi pe suprafața lor, ca pe niște țepi proeminenți care atrag reacția sistemul imunitar.

Vaccinul activează astfel pornirea unor sisteme de alarmă care vor reacționa mai puternic la toate virusurile cu proteine spike, inclusiv la coronavirus.

Divizia farmaceutică a companiei Johnson & Johnson are în spate decenii de cercetare a vaccinurilor pe bază de adenovirus. În iulie anul trecut, J&J a primit aprobare pentru primul său vaccin împotriva Ebola și desfășoară, de asemenea, cercetări pentru vaccinuri împotriva HIV și Zika.

Sursă alternativă: The NY Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday