În timpul unei conferințe video de astăzi care a durat aproximativ 90 de minute, președintele american Joe Biden a discutat cu liderii NATO susținerea internațională a Ucrainei în fața agresiunii ruse, în această nouă fază a războiului.

Liderii au discutat despre coordonarea eforturilor de a impune sancțiuni economice severe împotriva Rusiei și s-au angajat să continue consultările strânse, inclusiv lucrând cu și prin G7, UE și NATO”, a transmis Casa Albă într-un comunicat.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că Ucraina a primit anterior aeronave de luptă din alte țări decât SUA, precum și piese de schimb pentru aeronavele proprii, care să le permită operaționalizarea mai multor aparate de zbor. “Fără a intra în detalii cu privire la ceea ce oferă alte națiuni, [ucrainenii] au primit piese suplimentare pentru a-și putea crește dimensiunea flotei aeriene“, a declarat Kirby.

Secretatul de presă a precizat și că în acest nou pachet de sprijin, SUA s-a concentrat pe tipul de sisteme pe care ucrainenii le-au cerut, adaptate pentru lupta din Donbas – artilerie, sisteme radar, sisteme de apărare de coastă, precum și livrare continuă de arme de calibru mic și muniții.

Președintele american Joe Biden a aprobat săptămâna trecută un pachet suplimentar de arme, muniție și asistență de securitate pentru Ucraina în valoare de 800 de milioane de dolari, inclusiv 11 elicoptere Mi-17, 18 tunuri Howitzer și încă 300 de drone Switchblade.

La Berlin, cancelarul Olaf Scholz a declarat că Germania oferă finanțare pentru a permite Ucrainei să cumpere arme antitanc și muniție de la producătorii germani. Între timp, Cehia a declarat că va repara tancurile și vehiculele blindate ucrainene atunci când vor fi avariate în luptă.

Aflați la întâlnirea virtuală de marți au fost și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele francez Emmanuel Macron, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, precum și președintele Klaus Iohannis și premierul britanic Boris Johnson. Liderii au discutat, de asemenea, cum să ofere garanții de securitate Ucrainei după război, chiar dacă aceasta nu este membră a NATO.

Surse: BBC, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday