Sancțiunile vizează doi parlamentari, Taras Kozak și Oleh Voloșin, precum și doi foști oficiali, Volodimir Oliynyk și Vladimir Sivkovich, a anunțat Departamentul Trezoreriei într-un comunicat. Persoanele au acționat sub conducerea serviciului rus de securitate (FSB) în campania de destabilizare a țărilor suverane, inclusiv a Statelor Unite.

Kozak controlează canale de știri, pe care le-a folosit ca să denigreze apropiați ai președintelui Zelenski, pe care l-a acuzat de administrare defectuoasă. Oliynyk a furnizat rușilor informații despre infrastructura critică a statului. Sikovic, fost membru al CSAT, a încercat să obțină sprijin pentru ca Ucraina să cedeze oficial Crimeea, se arată în informarea Trezoreriei americane.

Nu așteptăm să contracarăm Rusia prin aceste acțiuni, luăm măsuri acum pentru a face acest lucru. Acest lucru demonstrează că suntem alături de guvernul ucrainean în încercarea de a identifica, dezvălui și submina eforturile de destabilizare inițiate de Rusiei în interiorul Ucrainei”, a declarat un oficial al administrației americane.

După estimările SUA, Rusia a adunat peste o sută de mii de trupe la granița cu Ucraina, motiv pentru care statele vestice nu exclud o invazie. Rusia a negat că plănuiește un atac, dar a afirmat în schimb că ar putea întreprinde acțiuni militare nespecificate dacă nu sunt îndeplinite cerințele sale, inclusiv o promisiune din partea NATO de a nu admite niciodată Ucraina ca membru. Washingtonul a avertizat că este pregătit să ia și alte măsuri asemănătoare dacă Rusia lansează o invazie în fosta țara sovietică.

Sursă: Reuters.

Sursa foto: Anton Petrus | Dreamstime.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday