Noua penalizare marchează cea mai recentă lovitură pentru banca din Germania, care s-a chinuit ani de zile să ajungă la un consens cu autoritățile de reglementare din Europa și Statele Unite. Într-o declarație, Deutsche Bank a transmis că se angajează să remedieze deficiențele identificate de Fed în “viitorul apropiat” și a spus că amenda este în mare parte acoperită de prevederile luate în trimestrele anterioare. “Credem că suntem bine poziționați pentru a îndeplini așteptările autorităților de reglementare“, a precizat banca.

Fed a constatat că o “parte semnificativă” din tranzacțiile de 276 de miliarde de dolari pe care Deutsche Bank le-a autorizat pentru Danske Bank au implicat “clienți nerezidenți cu risc ridicat”. De asemenea, Fed a identificat probleme la hotărârile de consimțământ din 2015 și 2017, care implică infracţiuni de spălare a banilor și încălcarea unor sancțiuni.

Inclusiv autoritatea germană de supraveghere (Fed) i-a solicitat băncii, încă din luna noiembrie, să își îmbunătățească controalele privind spălarea banilor. În plus, autoritățile de reglementare americane și germane au lansat anchete privind acuzațiile de spălare ecologică la firma de gestionare a investițiilor DWS, controlată de Deutsche.

Rezerva Federală a avertizat Deutsche Bank că vor exista sancţiuni “suplimentare şi intensificate”, dacă nu va face o  prioritate din rezolvarea problemelor. De asemenea, i-a solicitat băncii să-și îmbunătățească îmbunătățească managementul riscurilor și al datelor.

Anul trecut, Deutsche Bank a plătit 200 de milioane de dolari Comisiei americane pentru valori mobiliare și burse de valori din SUA, pentru nereguli privind păstrarea registrelor electronice.

În 2021, banca a acceptat să plătească 125 de milioane de dolari pentru a evita urmărirea penală pentru acuzații că a manipulat piețele de metale prețioase și s-a implicat în scheme de corupţie în străinătate. De asemenea, în 2020, a platit amenzi de 150 de milioane de dolari pentru a soluționa acuzațiile aduse de autorităţile americane, pentru deficiențe de conformitate legate de activitatea sa cu Jeffrey Epstein.

În 2017, banca a fost amendată cu 7,2 miliarde de dolari pentru a soluționa procese legate de rolul său în criza creditelor ipotecare “subprime”, care a contribuit la criza financiară globală.

Surse alternative: Reuters, Bloomberg

Sursa foto: Wellesenterprises | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday