Procurorul general William Barr a cerut demisia procurorului Geoffrey Berman, care conduce în prezent o investigație împotriva mai multor asociați ai președintelui. Berman a refuzat să demisioneze, spunând că a aflat despre acest lucru dintr-un comunicat de presă, scrie CNN.

„Nu mi-am dat demisia și nu am nicio intenție de a face asta. Voi renunța la funcție atunci când va exista un candidat numit de președinte și confirmat de Senat. Până atunci, investigațiile noastre vor avansa fără întârziere sau întrerupere”, a spus Berman.

Declarația lui Berman a venit la scurt timp după ce Departamentul de Justiție a anunțat că Trump intenționează să-l numească în funcție pe Jay Clayton, funcționar public, dar care nu a fost niciodată procuror. O sursă CNN de la Departamentul de Justiție a spus că lui Berman i-au fost oferite alte posturi în cadrul instituției, dar acesta nu a confirmat informațiile.

Berman a condus și investigațiile împotriva avocaților lui Trump Michael Cohen și Rudy Giuliani. CNN mai notează că și toamna trecută au existat presiuni pentru înlocuirea lui Geoffrey Berman.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday