Într-o scrisoare către directorul executiv Facebook, Mark Zuckerberg și directorul general al Twitter, Jack Dorsey, procurorii generali democrați au scris că „anti-vacciniștii” lipsiți de expertiză medicală și adesea motivați de câștiguri financiare au folosit platformele pentru a minimiza pericolul COVID-19 și a exagera riscurile de la vaccinare.

În scrisoare se arată că astfel de persoane controlează 65% din conținutul public anti-vaccin de pe Facebook, Instagram și Twitter și că au peste 59 de milioane de adepți pe aceste platforme, dar și pe Youtube. Potrivit lor, unele dezinformări vizează acum persoanele de culoare și alte comunități în care ratele de vaccinare sunt mai mici deocamdată. 

Twitter a declarat că a eliminat mai mult de 22.400 de astfel de postări și prioritizează eliminarea conținutului care ar putea provoca daune. Și Facebook a anunțat recent că a dezactivat 1,3 miliarde de conturi și a șters milioane de postări false despre coronavirus și vaccinuri, în ultimul trimestru al anului trecut.

Joi, Mark Zuckerman (Facebook), Jack Dorsey (Twitter) și Sundar Pichai (Google) vor fi audiați de două comisii din Camera Reprezentanților, în privința măsurilor de combatere a dezinformării online

Scrisoarea a fost semnată de procurorii generali din Connecticut, Delaware, Iowa, Massachusetts, Michigan, Minnesota, New York, Carolina de Nord, Oregon, Pennsylvania, Rhode Island și Virginia.

Sursa: Reuters.

Sursa foto: dole777//Unsplash.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday