Pentru cei care nu se vor supune controlului, amenzile ar putea fi de 5.000 de dolari, în cazul primei abateri, și de zece mii, la a doua. Amenda în cazul nepurtării măștii de protecție ar urma să valoreze o mie de dolari.

Nancy Pelosi a declarat că va propune congresmanilor să voteze aceste inițiative pe 21 ianuaie, când se reia sesiunea.

Reuters scrie că detectoarele de metale au fost ridicate de la intrări în timp ce membrii dezbăteau punerea sub acuzare a lui Donald Trump. Mai mulți republicani au fost văzuți ocolindu-le sau reclamând la poliția Capitolului utilizarea lor. “Este tragic faptul că acest pas este necesar, dar trebuie să fim în siguranță”, a spus președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi. 

Republicanul proaspăt ales Lauren Boebert, care a promis că va purta pistolul Glock când se află la muncă, a fost văzută declanșând alarma detectorului de metale marți seară, iar ulterior a refuzat percheziționarea. A susținut că deține un permis legal și că detectoarele oricum nu ar fi oprit violențele de săptămâna trecută.

Privind purtarea măștii, în filmările cu liderii izolați de protestatari au putut fi observați mai mulți republicani care nu o purtau. Brian P. Monahan, medicul curant al Congresului și al Curții Supreme, a avertizat duminică că este posibil ca unii oficiali să fi fost expuși virusului. “Membrii care ignoră regulile ar trebui sancționați și scoși din ședință de către sergenți, pentru gestul lor nesăbuit de a pune colegii lor în pericol”, a spus unul dintre inițiatorii proiectului.

Surse alternative: Reuters, Washington Post

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday