Cererea adresată Autorității americane pentru Alimentație și Medicamente (FDA) vine la numai 11 zile după ce echipa Pfizer-BioNTech a anunțat că serul dezvoltat are o eficiență de peste 95% în fața virusului, potrivit rezultatelor reevaluate obținute în urma ultimei faze de testare clinică.

Grupul se așteaptă să primească avizul până la jumătatea lunii decembrie, moment din care să înceapă livrarea efectivă. În paralel, Comisia Europeană anunță că utilizarea vaccinurilor Pfizer, dar și cea a Moderna, ar putea fi autorizată în a doua jumătate a lunii decembrie.

Pfizer spune că va produce 50 de milioane de doze de vaccin până la finalul anului. UE a comandat deja 300 de milioane de doze, pe care se așteaptă să le obțină de la începutul anului 2021.

Formula de ser anunțată lunea trecută a ridicat întrebări legate de logistică, întrucât trebuie păstrată la temperaturi de circa -75 de grade Celsius. În aceste condiții, directorul BioNTech a declarat că lucrează la o formulă îmbunătățită, care să poată fi transportată “la temperatura camerei”. 

În SUA, pandemia de coronavirus a provocat peste 250 de mii victime, iar la nivel mondial, peste 1,3 milioane.

Surse: Reuters, CNN.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday