Toate cele 21 de state sunt conduse de guvernatori republicani. Guvernatorul Montanei, Greg Gianforte, a declarat că va retrage statul din program până pe 27 iunie, susținând că statul pe care-l guvernează este afectat de o penurie de forță de muncă. De altfel, Montana și Oklahoma vor oferi un bonus unic de 1.200 de dolari pentru șomerii care se reangajează. Și Arizona a anunțat că nu va mai plăti beneficii federale din 10 iulie, însă va oferi un bonus de revenire la muncă de 2.000 de dolari.

De asemenea Carolina de Sud nu va mai acorda beneficiile federale de la sfârșitul lunii iunie, iar Tennessee de pe 3 iulie.

Guvernatorii republicani au susținut de mai mult timp că aceste ajutoare pentru șomaj sunt prea mari, iar angajatorii au probleme în a găsi forță de muncă. ”Ceea ce aud de la oameni de afaceri, spitale, educatori, toată lumea, din păcate, este că e mult mai profitabil pentru mulți americani să nu lucreze decât să lucreze”, a declarat săptămâna trecută liderul minorităților din Senat, Mitch McConnell.

Ajutoarele de șomaj de 300 de dolari pe săptămână, reduse de la 600 de dolari așa cum fuseseră aprobate în martie anul trecut pentru a ajuta milioanele de angajați care și-au pierdut locurile de muncă în timpul pandemiei, vor fi acordate în continuare până pe 6 septembrie de statele care vor rămâne în acest program. Pe lângă cei 300 de dolari acordați prin programul federal, un șomer mai primește încă 387 de dolari ajutor de șomaj, astfel că suma totală ajunge la 687 de dolari pe săptămână, respectiv la 17,17 dolari pe oră, dublu față de salariul minim federal.

Sursa: Forbes

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday