Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că Armata SUA a plasat în stare de alertă până la 8.500 de militari, pentru a putea răspunde rapid cu o intervenție în Europa de Est, în condițiile în care guvernul de la Moscova își consolidează forțele de la granița cu Ucraina.
Oficialul a mai transmis că ordinul pentru începerea desfășurării militare în regiune stă la mâna președintelui Joe Biden, dar o decizie finală nu a fost încă luată.
Noua mișcare a Pentagonului vine ca urmare a unor avertismente anterioare ale Washingtonului conform cărora o potențială invazie a Ucrainei ar putea fi iminentă. La sfârșitul săptămânii trecute, Departamentul de Stat a redus numărul personalului din cadrul ambasadei SUA la Kiev, odată cu reîntoarcerea în țară a membrilor familiilor oficialilor americani.
Tot astăzi, NATO a anunțat că suplimentează forțele în Europa de Est, iar mai multe state europene trimit nave și avioane în țările membre din flancul estic. Comisia Europeană și-a arătat sprijinul pentru Ucraina și a propus un ajutor de urgență în valoare de 1,2 miliarde de euro, care trebuie aprobat de Parlamentul și Consiliul European.
Joe Biden a intrat astăzi la ora 22:00 într-o videoconferință cu partenerii europeni și șeful NATO pe tema tensiunilor dintre Rusia și Ucraina.
Sursa: CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.