SUA. Partidul Democrat obține majoritatea și în Senat și, implicit, în Congres, după victoria în statul Georgia.

Raphael Warnock devine primul senator de culoare al Georgiei, iar Jon Ossoff, la 33 de ani, cel mai tânăr membru al Senatului. 

Amintim că Partidul Democrat are deja o majoritate restrânsă și în Camera Reprezentanților. Astfel, este pentru prima dată după anul 2009 când democrații au majoritatea în ambele camere ale Congresului. A fost nevoie de reluarea scrutinului pentru că niciun candidat nu a depășit 50% din voturi în noiembrie.

Victoria este considerată de experți esențială pentru deciziile importante ale viitoarei administrații Biden, în domenii precum economia, mediul, asistența medicală, justiție sau politica externă.

Niciun democrat nu a câștigat vreunul dintre cele două locuri de senator din Georgia în ultimii 20 de ani.

Surse alternative: BBC, Reuters, Associated Press

Folosim cookies