Potrivit Departamentului de Sănătate și Servicii Umane (HHS) numărul persoanelor cu Covid internate s-a dublat în ultima lună. În medie, în ultima săptămână, au fost internați peste 500 de pacienți pe oră, potrivit datelor Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Numărul internărilor a început să crească brusc în luna iulie, pe măsura ce varianta Delta a devenit tulpina dominantă în Statele Unite.
Cel mai mare număr de pacienți spitalizați se înregistrează în Florida, urmată de Texas și California, potrivit datelor de la Departamentul de Sănătate și Servicii Umane din SUA. Totodată, peste 95% din paturile de terapie intensivă sunt ocupate în prezent în Alabama, Florida și Georgia.
De asemenea, în acest moment, în spitale se află internați un număr record de copii, peste două mii (2,3% din numărul totalul pacienților), potrivit HHS. Doar trei state, California, Florida și Texas, reprezintă o treime din totalul copiilor internați cu Covid. “Este îngrijorător să vezi numărul și severitatea cazurilor de Covid-19 crescând la copiii cu varianta delta și atât de mulți copii sunt încă neprotejați”, a declarat dr. Nusheen Ameenuddin, medic pediatru la Clinica Mayo.
Cei mai mulți pacienți cu Covid internați în spitalele din SUA în acest an au fost pe 6 ianuarie (132.051), iar cei mai puțini pe 28 iunie (13.843).
Până acum aproximativ 62,5% din adulții din SUA au fost complet vaccinați, dar doar 44% dintre tinerii între 16 și 17 ani și 34% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani au fost imunizați complet împotriva Covid, potrivit CDC.
Surse alternative: Reuters, CNBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.