Presa din SUA publică deja pasaje din cartea nepoatei lui Donald Trump – „Prea mult și niciodată suficient: Cum l-a creat familia mea pe cel mai periculos om de pe Pământ”. De profesie psiholog, Mary Trump este fiica fratelui mai mare (decedat la 41 de ani) al actualului președinte. Ea își descrie unchiul drept un “sociopat cu delirul propriei măreții”, victimă el însuși a comportamentului abuziv al tatălui său, mogulul imobiliar Fred Trump Sr. (decedat în 1999).

Presa din SUA a intrat în posesia cărții înainte de publicare și prezintă principalele dezvăluiri:

  • Donald Trump ar fi plătit pe cineva să dea examenul de admitere în locul său la Universitatea Wharton. Universitatea a anunțat anul trecut că orice dovadă a fraudării unui examen din trecut poate duce la retragerea diplomei pentru orice candidat care a studiat în instituție.
  • În momentul în care fratele său, Fred Jr., a decedat (de o boală asociată consumului de alcool), Donald s-a dus la cinema să vadă un film. De fapt, niciun membru al familiei Trump nu s-a aflat la spital în momentul în care Fred a decedat. Mary spune în carte că tatăl celor doi, Fred Trump Sr, obișnuia să îi spună lui Fred că “Donald valorează de 10 ori mai mult decât el”.
  • Ca om de afaceri, Donald Trump nu s-a ridicat prin forțe proprii, ci a fost salvat de la faliment de tatăl său, în 1990, cu 400 de milioane de dolari. Aceste dezvăluiri, publicate în urmă cu câțiva ani de New York Times, au avut-o drept sursă chiar pe Mary Trump, care recunoaște acum că ea este cea care a furnizat jurnaliștilor documentele fiscale ce ar dovedi frauda făcută de Donald Trump. Schema respectivă nu a fost niciodată investigată de justiția americană.
  • Mary Trump îl descrie pe Donald drept un „sociopat bine integrat social”. Spune că a suferit în copilărie multe traume din cauza tatălui, care era foarte dur și care îl ura pe fiul său cel mare, Fred. “Donald a suferit privațiuni care au lăsat amprente adânci asupra sa. Trăsăturile de personalitate care au rezultat sunt narcisimul, delirul măreției proprii și chiar predispoziția spre hărțuire”

Cartea lui Mary Trump va fi publicată pe 14 iulie, după ce o instanță a respins solicitarea apropiaților președintelui de a o bloca.

Analiza detaliată a cărții, pe Business Insider, CNN, New York Times

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday