Este cunoscut că dexametazona nu este administrată pacienților cu simptome ușoare, întrucât asupra acestora nu are efect. Aceasta acționează ca un antiinflamator: infectat cu coronavirus, organismul se luptă cu acesta, iar în unele cazuri poate apărea inflamarea organelor interne, scrie BBC. Astfel, dexametazona are rolul de a ameliora acest efect.

Doctorul Sean Conley spune că s-a luat decizia administrării unui astfel de tratament în urma “unor episoade de scădere a oxigenului din sânge”. Donald Trump a primit prima astfel de doză ieri. Medicul menționează că, deși președintele s-a simțit bine joi seara, vineri dimineața i-a scăzut oxigenul din sânge sub 94% și a făcut febră puternică. Ulterior, saturația de oxigen a oscilat, crescând și scăzând în mod continuu. I-a fost administrat oxigen suplimentar în jur de o oră, vineri dimineață.

Conley spune că starea lui Trump s-a îmbunătățit, iar acesta ar putea fi externat mâine, iar apoi va fi ținut sub observație atentă la Casa Albă.

Casa Albă a recunoscut că starea lui Donald Trump a fost, vineri, înainte de spitalizare, mai gravă decât s-a dezvăluit oficial: “Avea febră, iar nivelul oxigenului îi scăzuse rapid. Am fost foarte îngrijorați.”

Surse alternative: BBC, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday