Washington Post arată că, după aproape un an de școală online, bucuria părinților din jurul capitalei Washington DC la vestea redeschiderii școlilor a fost de scurtă durată, căci au aflat că profesorii nu vor fi neapărat și ei în clase.

În Maryland și Virginia mai mule școli au angajat “monitori de clasă”, supraveghetori care vor fi prezenți în clasă atunci când profesorul va dori să predea de la distanță, prin intermediul unui ecran montat în fața clasei. Oficialii regionali au spus că aceasta este soluția găsită, în condițiile în care există cereri legitime din partea mai multor profesori de a nu fi expuși. Unii dintre ei sunt în categorie de risc, fie din cauza vârstei, fie din cauza unor boli cronice și nu pot fi obligați să vină în clasă, mai ales că vaccinarea anti-Covid este mult întârziată în zonă.

În plus, sistemul permite și copiilor ai căror părinți consideră că aceștia nu ar trebui expuși, să participe la oră de acasă, on-line, la fel ca până acum, chiar dacă colegii lor vor fi în clase, fizic.

Totuși, ideea de a le permite profesorilor să predea de la distanță a nemulțumit asociațiile de părinți, care au înaintat o plângere către guvernatorul statului Maryland.

“Copiii vor face același lucru ca și până acum, doar că nu vor mai fi acasă, deși s-a dovedit că acest mod de predare nu funcționează. Sunt depozitați într-o cameră, suprvegheați de un babysitter, pentru a-și urmări din nou profesorul pe un ecran,” a declarat pentru Washington Post, Jenna Hamilton, mama a doi copii din Fairfax.

Guvernatorul Larry Hogan a cerut tuturor școlilor să facă eforturi “de bună-credință” pentru a începe cursurile în persoană, până cel târziu la 1 martie, amenințând că va căuta căi legale de a obliga profesorii să vină în clasă, dacă aceștia vor refuza.

Reportajul integral pe Washington Post

Foto: Kelly Sikkema/Unsplash

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday