Patru oameni care au fost ținuți ostatici într-o sinagogă dintr-o suburbie din Dallas, Texas, au fost eliberați nevătămați după mai mult de zece ore de negocieri. Aceștia au fost luați ostatici în timpul slujbei de sâmbătă dimineață. Una dintre persoanele ostatice a fost eliberată în urma negocierilor dintre poliție și atacator, înainte ca forțele de ordine să ia cu asalt clădirea în care erau captive și să-l ucidă pe agresor. Printre cele patru persoane luate ostatice se afla și rabinul sinagogii.
Atacatorul a cerut eliberarea unei femei din Pakistan, Aafia Siddiqui, o teroristă condamnată în 2010 la 86 de ani închisoare pentru o tentativă de atentat asupra soldaților americani din Afganistan. Polițiștii nu au dat publicității identitatea agresorului.
Prayers answered.
All hostages are out alive and safe.
— Greg Abbott (@GregAbbott_TX) January 16, 2022
Sursă: CNN.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.