Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a reacționat pe Twitter, precizând că domnul Biden nu va dezvălui deocamdată planurile exacte de investiții, dar “accentul acestora va fi pus pe crearea de locuri de muncă și pe îmbunătățirea standardelor de viață. Ia în considerare o serie de opțiuni și domenii”, a adăugat Jen Psaki.

Joe Biden va fi informat săptămânal cu privire la propunerile de investiții publice în infrastructură, protejarea mediului și crearea de locuri de muncă, planul total putând ajunge undeva între trei și patru mii de miliarde de dolari.

New York Times a raportat inițial că echipa lui Biden pregătește un astfel de plan pentru relansarea economiei, reducerea emisiilor de carbon și a inegalității economice, strânse într-un concept de investiții uriașe în infrastructură. Washington Post și CNN au raportat ulterior că acest efort ar urma să fie împărțit în două, o parte axată pe infrastructură, iar cealaltă dedicată altor priorități interne, cum ar fi accesul gratuit și universal la grădinițe și școlarizarea gratuită în colegiile comunitare.

Deși republicanii susțin în general investițiile în infrastructură, președintelui democrat i-ar putea fi destul de greu să treacă un astfel de plan prin Congress, având în vedere temerile că ar fi nevoie și de o creștere de taxe pentru a susține un cost atât de mare. “Ar putea fi de fapt un cal troian pentru creșteri masive de impozite și alte politici de stânga care omoară locurile de muncă”, a comentat liderul minorității republicane din Senat, Mitch McConnell. Biden s-a angajat să nu crească impozitele, dar numai pentru persoanele cu venituri mai mici de 400 de mii de dolari pe an.

În 2018 Donald Trump a venit cu un plan de investiții în infrastructură de doar 200 de miliarde de dolari, pe parcursul a zece ani, care ar fi trebuit să inducă venituri de 1,5 miliarde în economia privată, dar Congresul nu l-a votat niciodată.

Surse alternative: NY Times, Washington Post

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday