Președintele american se declară sceptic că democrații vor reuși să convingă destui republicani să voteze condamnarea lui Donald Trump. “Senatul s-a schimbat de când am fost acolo, dar nu s-a schimbat atât de mult”, a declarat Biden. Acesta a mai crede că deznodământul ar fi fost diferit dacă procesul ar fi avut loc acum șase luni, iar Trump ar mai fi fost în funcție.

Este nevoie de votul din partea a 17 senatori republicani. În procedura de la Camera Reprezentanților, zece republicani au votat “pentru” punerea sub acuzare.

Fiind plecat deja din funcție, miza acestui proces este acum interzicerea ca Donald Trump să mai ocupe în viitor o funcție publică.

La începutul acestei luni, Joe Biden vorbea despre responsabilitatea pe care o are Senatul în această chestiune, spunând că speră că “Senatul va găsi o modalitate de a face față responsabilităților constituționale în ceea ce privește punerea sub acuzare, în timp ce lucrează și la celelalte probleme urgente ale națiunii”.

Amintim că pe 13 ianuarie, Camera Reprezentanților a decis punerea sub acuzare a lui Donald Trump, pentru instigare la insurecție, în cazul evenimentelor de la Capitoliu.

Donald Trump este primul președinte american din istorie supus de două ori procedurii de impeachment. A mai fost judecat de către Senat și achitat, la începutul anului 2020.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday