Într-o declarație de la Casa Albă, la aproape 24 de ore de la momentul în care ultimul avion militar american a decolat de pe aeroportul din Kabul, Joe Biden a reluat toate argumentele aduse deja în favoarea retragerii și încheierii războiului din Afganistan.

“Am refuzat să extind acest război fără sfârșit și am refuzat să îl transform într-o plecare fără sfârșit. Îmi asum răspunderea pentru decizie. Celor care susțin că ar fi trebuit să intrăm într-un al treilea deceniu de război în Afganista le adresez întrebarea: Care a fost interesul nostru național pentru a fi acolo? Există unul singur: Să previnim un alt atac asupra SUA sau asupra unei țări aliate. Obligația fundamentală a președintelui este să apere America. Nu împotriva unei amenințări din 2001 ci a amenințărilor din 2021. Lucrurile s-a schimbat. Strategia noastră trebuie să se schimbe de asemenea. Vom continua să luptăm cu terorismul și în Afganistan și în alte țări, dar pur și simplu nu avem nevoie să purtăm un război la sol pentru asta”, a spus Joe Biden.

“E timpul să fim cinstiți cu poporul american: Nu mai aveam niciun interes în Afganistan care să justifice acest război. Am fost prea mult timp o națiune în război”, a mai adăugat Biden, trecând apoi în revistă costurile umane și financiare ale celor 20 de ani de război.

Președintele SUA estimează că au mai rămas între 100 și 200 de civili americani în Afganistan care ar dori să plece și a precizat că se așteaptă ca talibanii să redeschidă aeroportul și rutele terestre, atât pentru cei care vor să părăsească Afganistanul, dar și pentru a primi ajutoare umanitare.

Ultimele avioane americane au decolat de pe aeroportul din Kabul cu un minut înainte de miezul nopții de 30 spre 31 august. Astfel s-a încheiat campania de 20 de ani a SUA în Afganistan, pe parcursul căreia peste 2.400 de soldați americani au murit, precum și zeci de mii de cetățeni afgani. În cele 17 zile de când talibanii au preluat controlul întregului stat, trupele americane au reușit să extragă 123 de mii de civili.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday