De la stânga la dreapta: Donald Trump Jr., Ivanka Trump și Eric Trump

Letitia James, procurorul general al statului New York, i-a citat pe cei doi pe 1 decembrie, într-o anchetă civilă pentru fraudă, potrivit presei internaționale. Biroul lui James investighează dacă Organizația Trump și-a evaluat în mod fraudulos proprietățile pentru a obține avantaje în materie fiscală. Și Eric, fratele celor doi, a fost audiat la sfârșitul anului 2020. Biroul procurorului l-a citat anterior pe Donald Trump pentru mărturie și a stabilit un termen limită de 7 ianuarie, dar avocații fostului președinte spun că vor cere anularea citației.

Cele mai multe acuzații care decurg din ancheta procurorului general de până acum s-au concentrat pe scheme legate de impozite. Dar, în ultimele luni, ancheta civilă și ancheta penală s-au concentrat pentru a dezvălui dacă oficialii Organizației Trump au umflat sau au dezumflat artificial valoarea proprietăților în scopul de a obține împrumuturi sau de a plăti impozite mici. Procurorii au emis în noiembrie noi citații pentru evidențele proprietăților Organizației, inclusiv cluburi de golf, clădiri de birouri și hoteluri.

Printre altele, procurorii examinează o clădire deținută de Donald Trump în Manhattan. The Post a arătat că în 2012, Organizația le-a spus creditorilor că valoarea clădirii se ridică la 527 de milioane de dolari, iar doar câteva luni mai târziu a estimat valoarea acesteia la doar 16,7 milioane de dolari. Potrivit experților fiscali, discrepanța ar putea indica un truc de a plăti impozite mai mici pe proprietate.

Luna trecută, fostul președinte a intentat un proces în care îl acuză pe procurorul general că este ghidat de dorința de a hărțui, intimida și de a se răzbuna pe un cetățean privat pe care ea îl consideră un adversar politic”, se arată în proces. Ulterior, biroul procurorului a emis o declarație în care a precizat că procesul este o tentativă de atac colateral asupra acelei anchete. Să fie clar pentru toată lumea, nici domnul Trump, nici Organizația nu pot să dicteze dacă și unde vor răspunde pentru acțiunile lor”.

Surse alternative: Washington Post, New York Times.

Sursa foto: Facebook Ivanka Trump.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday