CBS News a obținut o înregistrare a mesajului transmis pe frecvențele radio folosite de piloții și controlorii de zbor din New York. Pe înregistrare, se poate auzi: ”Vom zbura cu avionul în Capitoliu miercuri. Soleimani va fi răzbunat”.

Miercuri, membrii Congresului se reunesc chiar în Capitoliu pentru a certifica victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din noiembrie, ultimul pas formal înainte ca Biden să fie instalat la Casa Albă. Vocea digitalizată care a făcut anunțul face referire la moartea generalului iranian Qasem Soleimani, ucis de americani cu o dronă în Irak, la începutul anului trecut.

Departamentul american de Justiție a fost informat despre transmisia radio, iar FBI și Administrația Federală a Aviației (FAA) au început o anchetă. Postul CBS News notează că, deși amenințarea nu pare a fi foarte credibilă, autoritățile sunt îngrijorate că o entitate străină a interferat cu frecvențele radio folosite de piloți.

Capitoliul american găzduiește Congresul și se află în Washington D.C., pe coasta de est a SUA. Este una dintre clădirile emblematice ale țării, alături de Pentagon, Trezorerie sau Casa Albă.

Surse alternative: CBS News, Business Insider.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday