SUA. Doi polițiști din Virginia au fost puși sub acuzare de instanța federală în legătură cu revolta de la Capitoliu, din 6 ianuarie. Se aflau între protestatari, în afara serviciului.

Potrivit documentelor oficiale, Jacob Fracker și Thomas Robertson sunt acuzați că au intrat și au rămas cu bună știință în clădire, fără autorizație. Cei doi se aflau în afara serviciului, la momentul respectiv, și au postat pe rețelele de socializare relatări de la fața locului, inclusiv un selfie.

Conform presei, procurorii au cerut ca Fracker și Robertson să poarte brățări GPS pentru gleznă, dar judecătorul a respins solicitarea, motivînd că nu este necesar, deoarece cei doi bărbați erau ofițeri de poliție și veterani. Celor doi le sunt interzise călătoriile la Washington D.C. și participarea la orice demonstrație sau protest cât timp sunt eliberați pe cauțiune. De asemenea, au fost obligați să renunțe la armele de foc.

Mai mulți polițiști în afara serviciului și membri ai armatei sunt anchetați în legătură cu evenimentele de săptămâna trecută, iar mulți dintre ei au fost deja suspendați din funcție.

Surse alternative: Departamentul de Justiție al SUA, Business Insider.

Folosim cookies