Marea Britanie. Instanța Supremă a decis că IMM-urile din domeniul evenimentelor (cluburi, restaurante, organizatori de nunți) pot încasa polițe de asigurare ca să acopere pierderile provocate în timpul carantinei din primăvara anului trecut.

Argumentul a șase dintre cele mai mari societăți de asigurare din Regat (Hiscox, RSA, QBE, Argenta, Arch și MS Amlin) a fost că polițele oferite în privința sistării activității firmelor pe care le acopereau nu prevedeau și blocaje generate pe fondul pandemiei.

Curtea Supremă britanică a decis în favoarea IMM-urilor, după ce a analizat clauzele prevăzute în polițe, care pe lângă boli și restricționarea accesului în sediul societăților, mai includ și cauze denumite ”hibride”. 

Reuters notează că dosarul va rămâne unul de referință și că decizia afectează 60 de asiguratori și vizează circa 370 de mii de asigurați. Patru dintre cele șase societăți citate au anunțat că vor plăti daunele ”cât de curând posibil”. Hiscox a estimat că valoarea compensațiilor pentru pierderile suferite anul trecut se vor ridica la 185 de milioane de dolari. 

Societățile atrag atenția, însă, că nu au resurse nelimitate pentru a acoperi pierderile, în condițiile în care întreaga economie a fost afectată. Alistair Handyside, președintele executiv al unei asociații profesionale din domeniul HoReCa, asigurată de RSA, s-a declarat încântat la aflarea verdictului: “Va însemna că multe firme vor supraviețui”.

Sursa: Reuters

Folosim cookies