Statele Unite ale Americii anunță că nu vor mai finanța Agenția ONU pentru refugiații Palestinieni, potrivit unui anunț al Departamentului de Stat, citat de BBC.
„Administrația a analizat cu atenție problema și a stabilit că Statele Unite nu vor aduce contribuții suplimentare la Unrwa”, a declarat purtătorul de cuvânt Heather Nauert.
În ianuarie, SUA au anunțat că vor reține mai mult de jumătate din tranța finanțării pentru agenție. În prezent, Agenția susține peste cinci milioane de persoane din Orientul Mijlociu, oferind inclusiv servicii de sănătate, educație și servicii sociale.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.