Grupul se autointitulează America’s Frontline Doctors (Doctorii de prima linie ai Americii) și face încă din luna mai o campanie agresivă pentru eliminarea restricțiilor și împotriva purtării măștilor. Susține că boala are un tratament, constând într-o combinație de hidroxichlorochină, zinc și azitromicină (Zithromax, un antibiotic).

Îmbrăcați în halate albe, membrii grupului au făcut declarații live în fața clădirii Curții Supreme a Statelor Unite, iar înregistrarea video a devenit hipervirală, fiind redistribuită atât de Președintele Donald Trump, cât și de susținătorii acestuia. Puțin mai devreme, Twitter restricționase contul lui Don Jr, fiul domnului Trump, tot pentru distribuirea unui mesaj al unuia dintre doctorii grupului respectiv, Stella Immanuel, alături de mesajul: “COVID are tratament. America, trezește-te!”

Presa americană a făcut însă investigații și a descoperit că Stella Immanuel care susține că profesează ca medic pediatru într-o clinică din Houston (Texas), este în același timp și preot, dar a mai avut în trecut și câteva declarații bizare. Antivaccinistă convinsă, ea susține că bolile venerice apar ca urmare a împreunării cu demonii, iar companiile farmaceutice pun ADN extraterestru în medicamente. 

Twitter, Facebook și Youtube au eliminat filmele grupului America’s Frontline Doctors, dar acestea deveniseră deja virale, fiind vizualizate de 17 milioane de oameni numai pe Facebook. Potrivit BBC, acest grup este susținut de ultraconservatorii americani (Tea Party Patriots) implicați și în realegerea lui Donald Trump pentru încă un mandat la Casa Albă.

Întrebat de reporteri la briefingul zilnic dacă știe cine este Stella Immanuel și de ce a redistribuit înregistrarea video a grupului America’s Frontline Doctors, președintele american a spus că nu știe cine sunt medicii respectivi, dar că aceștia trebuie să se facă auziți. 


El însuși un promotor al hidroxiclorochinei, Donald Trump a declarat anterior că ia preventiv acest medicament, chiar dacă atât OMS, cât și Anthony Fauci, epidemiologul șef al Casei Albe au avertizat că folosirea acestuia fără aviz medical este periculoasă, iar testele clinice nu au dovedit că ar avea eficiență împotriva coronavirusului.

Surse alternative: BBC, CNN, Washingtonpost

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday