„Siguranța este de cea mai mare importanță pentru Eli Lilly. Vrem să asigurăm siguranța voluntarilor”, a declarat un purtător de cuvânt pentru CNN prin e-mail, fără alte precizări. Reprezentantul firmei a mai declarat că Comitetul de monitorizare a siguranței datelor, un grup independent de experți medicali care monitorizează studiile clinice, a recomandat această pauză.

Tratamentul lor este dedicat tratării pacienților grav bolnavi cu coronavirus, fiind similar cu cel care i-a fost acordat președintelui Trump la începutul acestei luni.

CNN scrie și că numărul noilor cazuri de COVID-19 crește accelerat în 33 de state. În acest context, pentru prima dată în istoria celor 178 de ani a Filarmonicii din New York, orchestra simfonică își anulează întregul sezon.

Amintim că și Johnson & Johnson a oprit temporar testarea vaccinului său anti-Covid, din cauza îmbolnăvirii inexplicabile a unuia dintre voluntari. Vaccinul J&J se află în ultima fază de testare, ce presupune inocularea a cel puțin 30 de mii de pacienți.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday