Gruparea conservatoare Stop The Steal, care susține că alegerile din 3 noiembrie au fost fraudate, a chemat susținătorii să participe la ”Marșurile Ierihonului” și la mitinguri de rugăciune pentru ca un miracol să schimbe rezultatul. Mai multe grupări religioase și conservatoare s-au alăturat acțiunii.

La proteste au participat în Freedom Plaza (în apropiere de Casa Albă) câteva mii de persoane, mai puține decât la protestul anterior organizat în urmă cu o lună. Lor li s-au alăturat și aproximativ 200 de membri ai grupării extremiste de dreapta, neo-fasciste, Proud Boys, care s-au ciocnit cu membri ai mișcării de stânga extremă, Antifa. Poliția a intervenit cu gaz lacrimogen, iar  șase persoane au fost arestate. 

În drum către baza aeriană Andrews, președintele Donald Trump a survolat mulțimea care intona imnul american.

Proteste au fost planificate și în Georgia, Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, Nevada și Arizona, unde Trump a încercat să obțină anularea unei părți a voturilor în justiție, și să întoarcă rezultatul.

În ciuda a peste 50 de hotărâri judecătorești care au confirmat victoria lui Biden, iar Curtea Supremă a SUA a respins vineri un proces prin care urmărea să anuleze rezultatele votului în patru state, Donald Trump și susținătorii săi refuză să accepte înfrângerea.

Mâine, are loc votul celor 538 de electori care va stabili următorul președinte al SUA. Potrivit rezultatelor certificate ale alegerilor Joe Biden a obținut 306 voturi iar Donald Trump 232 de voturi.

Surse: The Guardian, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday