Update ora 21:55 Ministerul Apărării informează că Germania a trimis trei aeronave Eurofighter Typhoon la Baza Mihail Kogâlniceanu din Constanța. Acestea se alătură celor trei care efectuează misiuni de poliție aeriană.

”Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare”, spune MApN.

Știrea inițială

Conform Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-35 Lightning II au aterizat astăzi în jurul orei 15, în Baza 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, de unde vor executa, în următoarea perioadă, misiuni și antrenamente în comun cu militari și aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

Totodată, ministrul Apărării din Germania a anunțat că țara sa este să-și extindă sprijinul pentru misiunea de poliție aeriană a NATO în România. ”Am dat ordin prin care să prelungim și să extindem angajamentul nostru în serviciul de poliție aeriană din România”, a declarat acesta în parlament.

Comunicatul MApN:

”Aeronave americane F -35, în Baza 86 Aeriană de la Borcea.

Două aeronave F-35 Lightning II ale Forțelor Aeriene ale Americii din Europa (USAFE) au aterizat astăzi, în jurul orei 15, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, de unde vor executa, în următoarea perioadă, misiuni și antrenamente în comun cu militari și aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

În același timp, aceste misiuni reprezintă o dovadă concretă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securității și apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și transmite un mesaj puternic de solidaritate între aliați”.

Surse: MApN, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday