Foto: Sir Richard Branson, al patrulea de la stânga la dreapta

Miliardarul britanic Sir Richard Branson a călătorit în spațiu pe 11 iulie, la o altitudine de 85 de kilometri cu vehicului Unity al propriei companii, Virgin Galactic. Ulterior, misiunea a fost catalogată drept un succes. Însă un articol publicat pe 1 septembrie în New Yorker a dezvăluit modul în care vehiculul a zburat pentru o perioadă scurtă de timp în afara spațiului său aerian prestabilit.

Astfel, potrivit New Yorker, când nava urca și se afla la aproximativ 20 de mile deasupra râului White Sands Missile Range, în New Mexico, călătorind cu o viteză de peste două ori mai mare decât cea a sunetului, în cabina s-au aprins lumini de avertizare care indicau că nava se îndepărta de la curs și că nava nu zbura în poziție perfect verticală. 

Nava a ajuns în spațiu și a aterizat ulterior în siguranță. Dar datele preluate de la Flightradar24 arată, într-adevăr, cum vehiculul a zburat în afara spațiului său aerian prestabilit. Virgin Galactic a emis o declarație în care contestă relatările din New Yorker, catalogându-le “caracterizări și concluzii înșelătoare” și a precizat că va continua programul de zbor.

Administrația Federală a Aviației (FAA) a confirmat miercuri că investighează zborul în spațiu al lui Richard Branson, deoarece nava a ieșit în afara cursului prestabilit. Virgin Galactic nu poate relua zborurile cu vehiculul SpaceShipTwo până când FAA nu aprobă raportul final al anchetei incidentului sau stabilește că problemele legate de incident nu afectează siguranța publică”, a precizat FAA.

Purtătorul de cuvânt al Virgin Galactic, Barney Gimbel, a confirmat pentru CNN că traiectoria zborului s-a schimbat, adăugând căatunci piloții au primit un semnal că ar trebui să modifice traseul de zbor pentru a regla traiectoria, au făcut acest lucru, întocmai cum au fost instruiți, urmând toate procedurile”.

”Unity 22 a fost un zbor de test sigur și de succes care a respectat procedurile și protocoalele noastre de antrenament. Când vehiculul a întâlnit rafale de vânt la mare altitudine care au schimbat traiectoria, piloții și sistemele au monitorizat traiectoria pentru a se asigura că a rămas în parametrii misiunii”, a precizat compania. 

Într-o declarație separată ca răspuns la ancheta FAA, Virgin Galactic a recunoscut, de asemenea, că zboruls-a abătut de la planul inițial și că nava a scăzut sub altitudinea la care a fost aprobată să zboare, timp de un minut și 41 de secunde. 

Virgin Galactic are planificată o nouă misiune în spațiu. Potrivit planurilor companiei, trei cetățeni italieni urmează să desfășoare în spațiu 13 experimente în timpul zborului și, în special, în acele câteva minute de imponderabilitate de la vârful ascensiunii navei Unity.

După această misiune, Virgin Galactic se așteaptă să intre într-o perioadă extinsă de întreținere și upgrade-uri atât pentru Unity, cât și pentru avionul său de transport/lansare, cunoscut sub numele de Eve.

Zborul lui Branson a fost a patra călătorie în spațiu pe care Virgin Galactic a realizat-o cu succes, după un tragic zbor de testare din 2014 în urma căruia un pilot a murit, iar altul a fost grav rănit. Și, potrivit presei, din aceste patru călătorii, cel puțin două au avut probleme serioase de siguranță.

Aproximativ 600 de persoane și-au rezervat locuri plătind în avans, încă de acum câțiva ani, sume cuprinse între 200 de mii și 250 de mii de dolari. Vânzările de bilete s-au reluat luna trecută, cu prețuri de la 450 de mii de dolari pentru un loc.

Surse alternative: CNN, BBC.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday