Medicamentul despre care Donald Trump susținea că și-l administrează preventiv pentru a se imuniza împotriva coronavirusului aduce un risc mai mare de deces, în cazul bolnavilor cu COVID-19, arată un studiu, citat de CNN.

Cercetătorii au analizat datele de la peste 96 de mii de pacienți înfectați cu coronavirus, internați în 671 de spitale. Puțin sub 15 mii dintre aceștia au fost tratați cu medicamentele antimalarie hidroxiclorochină sau clorochină, combinate cu un antibiotic.

Tratamentul administrat astfel, arată studiul, provoacă risc mai mare de deces. Unul din șase pacienți tratat doar cu clorochină sau hidroxiclorochină a murit în spital, comparativ cu unul din unsprezece, din grupul de control.

Unul din cinci pacienți tratați cu clorochină și antibiotic a murit, și aproape unul din patru tratați cu hidroxiclorochină combinat cu antibiotc a murit.

“Studiile anterioare, desfășurate la scară redusă, nu au reușit să identifice dovezi solide ale unui beneficiu, iar studiile controlate mai mari nu sunt încă finalizate”, a declarat dr. Frank Ruschitzka, director al Centrului de Inimă al Spitalului Universitar din Zurich și coautor al studiului.  “Cu toate acestea, știm acum din studiul nostru că șansa ca aceste medicamente să  îmbunătățească rezultatele în tratarea COVID-19 este destul de mică.”

Președintele Donald Trump a susținut în mod repetat hidroxiclorochina ca un posibil leac al coronavirusului. La începutul acestei săptămâni, el a susținut că ia doze zilnice pentru a preveni infecția.

Nu au fost publicate studii privind utilizarea medicamentului antimalarie pentru a preveni COVID-19.

“Acum câteva săptămâni am început să iau”, a afirmat Trump. El a spus că a început să și-l administreze după ce a consultat medicul de la Casa Albă, deși nu a spus clar dacă medicul său i-a recomandat de fapt medicamentul.

În plus, studiul a constatat că aritmiile cardiace grave au fost mai frecvente la pacienții care au primit oricare dintre cele patru tratamente. Cea mai mare creștere a fost printre grupurile tratate cu hidroxiclorochina și un antibiotic: 8% dintre acești pacienți au dezvoltat o aritmie cardiacă, comparativ cu 0,3% din grupul de control.

Peste 1,5 milioane de americani au fost testați pozitiv cu coronavirusul și aproape 95 de mii au murit, potrivit Universității Johns Hopkins.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday