Studiul arată că jumătate din populația mediului urban mic (adică orașele medii: Suceava, Giurgiu sau Piatra Neamț) a trecut prin boală, la fel și o treime din populația orașelor mari (Constanța, Timișoara sau Cluj-Napoca). Medlife susține că, în comparație cu statisticile oficiale ale autorităților, procentul este de nouă ori mai mare în cazul populației din mediu urban mic, respectiv de trei ori mai mare în rândul populației din marile orașe. Potrivit experților, această situație explică și scăderea substanțială a cazurilor din ultima lună.

În București, potrivit datelor analizate, 70% din populație a căpătat imunitate în fața virusului, fie prin vaccinare, fie prin vindecare.

Același raport arată că, luând în calcul și mediul rural, circa 10-12 milioane de români ar avea imunitate la Covid, atinsă fie prin vaccinare, fie prin vindecare în urma bolii (naturală). Potrivit statisticii oficiale, 4,8 milioane de români s-au vaccinat până joi la ora 17, respectiv un milion au fost declarați ”vindecați”. Specialiștii atrag atenția că mai puțin de 10% dintre cei vindecați și care nu s-au vaccinat prezintă un titru semnificativ de anticorpi.

”Nu este nici pe departe momentul să ne relaxăm. Studiile referitoare la tulpina Delta arată, fără echivoc, că imunitatea naturală nu este eficientă în fața noii tulpini Delta. Valul patru este mai aproape decât se credea inițial, probabil că în cel mult o lună vom ajunge să avem, din nou, mii de cazuri pe zi din cauza acestei tulpini mult mai infecțioase”, subliniază MedLife.

”În baza informațiilor rezultate din acest studiu, vom înainta către autorități săptămâna viitoare măsuri concrete pentru a crește rata de vaccinare, targetat”, concluzionează medicii în raport.

Cercetarea s-a desfășurat pe un eșantion reprezentantiv de 943 de persoane, rezidente în orașe cu particularități diferite în ceea ce privește rata de vaccinare și rata de infectare: București, Cluj, Constanța, Timișoara – zona 1, respectiv Giurgiu, Suceava și Piatra Neamț – zona 2.

    Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

    Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

    Susține echipa Biziday